SCRISOARE DESCHISA
a salariatilor de laServiciul Public de Administrare Baze Sportive si Zone Agrement din Botosani(S.P.A.B.S.Z.A. - Sala Polivalenta)
Consternati de realitatile pe care le traim zi de zi la acest loc de munca, care a devenit cuib al savarsirii unor ilegalitati flagrante, al unor abuzuri si a unei atitudini de „stat in stat”, fiind supusi zilnic la o atmosfera incarcata de expresii suburbane din partea conducerii si martori ai tendintelor acestora de inavutire prin deturnarea banilor publici, Noi, salariatii Serviciului Public de Administrare Baze Sportive si Zone Agrement din Botosani, am intocmit prezenta scrisoare deschisa, pentru a trage un semnal de alarma si a sesiza organele in drept sa ia masurile ce se impun pentru a instaura ordinea de drept, legea, respectul si conduita ce trebuie sa guverneze o institutie care se subordoneaza Consiliului Local.Inca de la infintarea acestei unitati, care inca nu a implinit un an, persoanele din conducere: Sfeclis Violeta (contabil sef) si Turcanu Eugen (director) au adoptat o atitudine abuziva cu personalul din subordine. Acesta nu ar fi un lucru atat de grav, daca aceasta atitudine nu ar fi menita sa le permita abuzuri de natura financiara, legata de deturnarea fondurilor destinate in principal achizitiilor. Asa dupa cum vom evidentia in cele ce urmeaza, normele legale privitoare la desfasurarea achizitiilor publice au fost grav incalcate, in scopul de a face posibila obtinerea de foloase materiale necuvenite de catre acestia, prin cheltuirea banului public dupa bunul plac.Dupa parerea noastra, faptele se incadreaza in zona gestiunii frauduloase, fiind fapte de coruptie si de criminalitate economico-financiara, prevazute si pedepsite de legislatia in vigoare :- achizitii efectuate cu preturi exorbitante- falsuri in ce priveste patrimoniul scriptic / faptic- documentatii efectuate de personal necalificat (oameni „de paie”)- contraoferte fabricate, de la firme „fantoma” - firme ofertante favorizate, care beneficiaza de conditii preferentiale- impunerea unui mecanism de lucru ilegal si nefiresc pentru personalul din subordine - amenintarea celor care nu vor sa fie complici la aceste fapte, cu masuri disciplinare abuzive sau chiar amenintari directe.
Un domeniu important in orice institutie publica este cel al ACHIZITIILOR PUBLICE. Este un domeniu sensibil, in care posibilitatile de a controla modul in care este cheltuit banul public conduce la tentatii mari, de imbogatire rapida prin procedee deja cunoscute - crearea de firme - capusa sau alegerea unor astfel de firme preferate din cele ale cunoscutilor sau ale rudelor. Pe de alta parte, crearea in unitate a unui mecanism haotic si arbitrar in care se organizeaza si desfasoara achizitiile publice, cu incalcarea flagranta a normelor legale in vigoare. Astfel, in majoritatea cazurilor, se impune personalului din subordine sa caute cele mai scumpe oferte, nu cele mai ieftine; se impune sa se intocmeasca documentatia dupa ce s-a taiat factura, la preturi exorbitante, cu indicatia expresa de a completa dosarul prin atasarea de oferte mai scumpe, antedatate, decat cea pe care deja s-a efectuat achizitia. Toate acestea, in loc de a fi cautate prin prospectarea pietei, sau sa se lase personalul specializat sa caute oferte pe piata libera, sunt date „de sus”, de conducere. Concret, dupa ce conducerea cauta discret si gaseste o firma furnizoare dispusa sa umfle artificial pretul pentru articolul solicitat, in scopul crearii unei rezerve banesti menita sa acopere comisioanele ilegale, se face direct contractul de furnizare si se taie factura, apoi se face plata urgent, pentru ca banii deja sa fie cheltuiti si sa intre in buzunarele care trebuie, pana nu se razgandeste furnizorul. Apoi, se inmaneaza actele personalului din subordine, cu dispozitii verbale de masluire a actelor, pentru a da o aparenta de legalitate achizitiei. Asa ca, personalul nu are altceva de facut decat sa caute alte oferte, cel putin doua, de valori mai mari, sau sa fie pus in situatia ridicola de a contacta pe unii furnizori si sa le solicite oferte de pret la valori mai mari decat cele reale, antedatate, menite sa creeze o acoperire pentru completarea dosarului achizitiei deja efectuate fraudulos. In momentul in care se solicita explicatii, atitudinea conducerii este iritata, dictatoriala si abuziva, limbajul violent facand imposibil dialogul.Ca exemple, s-au achizitionat doua obiecte gonflabile de agrement pentru copii, din gama toboganelor sau a spatiilor de joaca, destinate a fi amplasate in Parcul Mihai Eminescu din Botosani, aflat in administrarea S.P.A.B.S.Z.A. Primul dintre acestea, amplasat deja la locul stabilit, nu prezenta la receptie aspectul unui obiect nou ci al unuia second-hand, fiind peticit si uzat, conform parerii generale a persoanelor prezente.Desi al doilea obiect a fost demult achitat, in aceeasi maniera de mai sus, inca nimeni nu l-a vazut… Ambele au fost achizitionate la valori mult mai mari decat nivelul pietei. Personalul din subordine, fiind instruit sa caute preturi si oferte pe internet pentru articole cu caracteristici similare, DUPA EFECTUAREA ACHIZITIEI, pentru a completa dosarul cu cel putin cate doua oferte superioare ca pret, a avut surprinderea sa constate ca absolut toate ofertele gasite erau la valori mult mai mici, unele dintre acestea chiar cu mari diferente fata de valoarea achizitiei deja efectuate. Si aceasta, doar la o cautare sumara... Majoritatea acestora prezentau in plus conditii benefice oferite de furnizor in ceea ce priveste livrarea, transportul, punerea in functiune, garantia, consumabilele, instructuinile de exploatare si service- postgarantie. Produsele achizitionate in fapt nu au beneficiat de toate acestea de mai sus. Receptia produselor s-a efectuat fortat, personalul fiind obligat de conducere sa semneze procesele verbale de receptie.Pentru alte produse, s-au efectuat achizitii de asemenea dubioase: calculatoare (care nu se regasesc in inventarul faptic) la preturi mari, servicii de software (conectari in retea si instalari de soft) la preturi exorbitante, alte consumabile si produse de valori mai reduse dar care prezinta aceleasi caracteristici ale achizitionarii lor fara respectarea prevederilor legale in vigoare sau fara o corespondenta intre scriptic si faptic.Una dintre firmele furnizoare favorite cel mai des intalnite, care au beneficiat de numeroase contracte de achizitie lucrari sau produse, este firma Tridex. Astfel, s-au efectuat achizitii de produse - mocheta, jaluzele, etc - fara a se cauta oferta cea mai avantajoasa d.p.d.v. economic; sau de lucrari nespecifice activitatii unei firme de comert cu materiale de finisaj: instalari de scaune din pvc pe tribunele stadionului din Botosani. Favorizarea acestei firme nu este intamplatoare, legaturile stranse cu firma Tridex fiind evidente mai ales in ce-o priveste pe d-na Sfeclis Violeta, de ale carei "indicatii" asculta pana si directorul Turcanu Eugen. Aceasta situatie este binecunoscuta de catre majoritatea personalului, dand nastere la situatii ridicole si la comentarii neprincipiale.Alaturi de firma Tridex, apar si alte firme ofertante pentru o sumedenie de articole, cu deosebirea ca existenta acestor firme nu a putut fi probata (firme fantoma, fara sediu, fara date de contact...)Din dorinta de a cheltui cu entuziasm, cat mai mult si cat mai repede fondurile destinate achizitiilor, s-au comis si se comit si in prezent erori grave in mecanismul desfasurarii acestora, fiind prezente neconcordante intre datele livrarii sau receptiei produselor, trecute pe contracte, si realitate. Astfel, din cele doua obiecte gonflabile achizitionate, faptic exista doar unul; iar o serie de alte produse - barci de agrement pentru Lacul din Parcul Mihai Eminescu, aflat in administrare - au „beneficiat” deasemenea de erori grave in intocmirea documentatiei, administratorul Stadionului fiind trimis in ultima clipa pana la furnizor, la Giurgiu, pentru a opera corecturi in documentatie.In aceste conditii, atmosfera de lucru fireasca este grav afectata, prestigiul si seriozitatea de care ar trebui sa se bucure persoanele din conducere in fata personalului fiind la cote minime. Pentru a compensa aceasta stare de lucruri, atitudinea conducerii capata frecvent accente dictatoriale, mergand pana la persecutarea salariatilor din subordine, cu sau fara motiv; hartuirea si darea de dispozitii contradictorii personalului, chiar a celui direct subordonat: din biroul financiar contabilitate, achizitii, sau juridic. Dispozitii verbale clare, nu mai sunt recunoscute a doua zi; limbajul este neprincipial, mai degraba de carciuma. Poate n-ar fi lipsit de importanta sa amintim faptul ca directorul Turcanu Eugen are si o afacere personala, fiind asociat la un restaurant de cartier - carciuma "La rascruce", aflata intr-un cartier marginas al orasului... o adevarata "bomba" insalubra.Nici administratorul Stadionului - care este pe post de peste 5 ani, cu mult mai mult decat actuala conducere - nu a scapat de abuzuri, fiind supus unui stres permanent si amenintat ca va fi dat afara daca nu se va supune, fiind obligat sa semneze acte la marginea legii, documente de receptie - fara a i se permite sa verifice daca cele mentionate scriptic sunt existente faptic - sau bonuri de consum benzina de care nu beneficiaza utilajele de intretinere a gazonului, ci masinile personale ale lui Turcanu Eugen si Sfeclis Violeta.Administratorul Salii Polivalente, un om cu o vasta experienta si cu o conduita morala ireprosabila, a fost deasemenea supus la presiuni si la "indicatii de sus" privind semnarea unor acte "cu ochii inchisi", sub amenintarea acelorasi consecinte de demitere, pentru nesupunere, ajungand in pragul disperarii si cautandu-si deja alternative de transfer.Intreaga atitudine a conducerii este una de patroni sau de stapani de sclavi. Astfel, multe persoane din cadrul salariatilor au ajuns in pragul disperarii, fiind gata sa-si dea demisia pentru a iesi din acest viespar. Nici biroul Resurse Umane nu a fost ocolit, un fost angajat de aici plecand chiar prin demisie, atunci cand nu a mai putut suporta atitudinea abuziva a d-lui Turcanu Eugen, marioneta a d-nei Sfeclis Violeta.Juristul unitatii, fiind si acesta abia la inceput de cariera - debutant - a ezitat de mult ori sa contrasemneze acte de achizitii publice, avand dubii asupra legalitatii acestora, insa a fost supus si el la presiuni, fiind fortat in cele din urma sa cedeze.Dupa opinia generala, legaturile de rudenie dintre Sfeclis Violeta si actualul viceprimar Florin Ghiorghita ii dau acesteia incredere ca poate comite oricate abuzuri, fara a suporta nici un fel de consecinte.O institutie publica trebuie sa fie transparenta, mai ales una subordonata primariei - trebuie sa fie un model de integritate si de decenta.Nu mai este un secret pentru nimeni ca actuala conducere face aluzii voalate sau clare, privitoare la concedierea abuziva a numeroase persoane, care nu se lasa "dresate", pentru a-si aduce pe posturi oamenii lor, prin intermediul carora sa-si poata rotunji nestanjeniti veniturile ilicite, desigur oferindu-le si acestora comisioane, pentru a-i cointeresa.D-l Turcanu se lauda peste tot in oras ca "are o contabila sefa care da oamenii afara in trei zile"... asa scapand de persoanele incomode sau de cele care-si mai pastreaza dreapta coloana vertebrala.Ca profesionist, d-na Sfeclis Violeta nu exceleaza prin nimic, ba chiar dimpotriva: au fost numeroase cazurile in care documente contabile purtand semnatura ei, ajunse la institutiile colaboratoare din sistem - Trezorerie, banci - au fost tinta batjocurii, fiind intocmite cu greseli grosolane, posibile doar in cazul unui neprofesionist. Mesagerii acestora (casieri, referenti, etc) au fost nevoiti sa primeasca comentarii malitioase la adresa moduilui in care sunt intocmite documentele si a pesoanei care le-a intocmit. Nici experienta profesionala, nici studiile d-nei Sfeclis Violeta nu se ridica la inaltimea cerintelor si demnitatii postului pe care il ocupa (aceasta fiind o obscura absolventa a Univ. Petre Andrei din Iasi). Mai mult, este binecunoscuta aspiratia acesteia de a face in asa fel incat directorul Turcanu sa-si piarda postul, ea urmarind sa i-l ocupe. Pentru a-si atinge acest tel, in majoritatea cazurilor il indeamna pe acesta sa contrasemneze acte de achizitii, bazandu-se pe faptul ca este nespecialist in domeniul financiar-contabil, doar pe "incredere", fiind si stimulat in acest sens cu comisioane din achizitiile ilegale, cu preturi exorbitante.Multor erori comise in evidentierea scriptica in contabilitate a unor venituri (incasari din activitatile si chiriile S.P.A.B.S.Z.A, ale Salii polivalente, Stadionului sau Parcului Mihai Eminescu) au cazut victime casierii incasatori ai acestor activitati, fiind acuzati pe nedrept de lipsuri in gestiune, pentru a masca incompetenta biroului financiar-contabilitate. In prezent, in administrarea unitatii noastre sunt cuprinse: Sala Polivalenta Elisabeta Lipa, Stadionul Municipal, Stadionul Victoria si Parcul Mihai Eminescu cuprinzand lacul de agrement.In perspectiva extinderii in viitor a bazei tehnico-materiale a S.P.A.B.S.Z.A, prin infiintarea unui imens centru de agrement ultramodern - la intrarea dinspre Suceava a orasului Botosani - care va cuprinde piscine, tobogane, jocuri de agrement diverse; miza perspectivei de a putea sa deturneze fonduri inca si mai mari decat pana acum este deosebita.Absolut toate aceste acuzatii pot fi probate.Faptele de gestiune frauduloasa pot fi descoperite foarte usor, din documentele intocmite, majoritatea acestora fiind ilicite - in paralel desigur cu efectuarea unui inventar, precum si a unei cercetari documentare sumare a preturilor ofertate pentru produse similare pe internet.Faptele de conduita nepotrivita fata de personal pot fi deasemenea dovedite extrem de usor, fiecare din oamenii cu care se discuta neavand nimic de ascuns - mai ales ca majoritatea au ajuns in pragul disperarii, fiind vorba de persoane cu salarii modice sau mici - pierderea locului de munca, chiar asa cum e el, in actuala conjunctura socio-economica, fiind un scenariu deosebit de grav.Avand in vedere riscurile la care ne supunem prin dezvaluirea acestei stari de fapt, nu putem deocamdata sa ne semnam in clar, pentru a nu suporta consecinte dintre cele mai grave; asta insa nu anuleaza existenta faptelor relatate. Nu dorim sa fim complici involuntari la ilegalitatile conducerii; cerem doar dreptul la munca intr-un cadru legal, in care competentele, demnitatea umana si ordinea de drept sa fie valorile firesti. Fiecare dintre noi insa, fiind chemati sa declaram in fata organelor in drept asupra actualei stari de lucruri, vom rupe tacerea, nemaiavand nimic de ascuns.Pana atunci insa, permiteti-ne sa ne semnam doar cu:
Angajatii S.P.A.B.S.Z.A - BOTOSANI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu