Preşedintele organizaţiei municipale PNL Botoşani s-a certat cu preşedintele organizaţiei judeţene PNL, tot Botoşani, şi viceversa. S-a întâmplat astăzi înainte de emisiunea electorală pe care PNL o avea programată la Somax. Motivele nu sunt încă elucidate, însă a fost iureş mare la sediul PNL din spate de la Select. După cum au relatat surse liberale, cei doi şi-au aruncat reciproc pe gură săgeţi veninoase şi erau cât pe ce să se încingă şi la trântă. Cum cel cu mai multă şcoală de obicei cedează, Gabriel Oprişanu şi-a luat jucăriile sub braţ, adică laptop-ul, şi a fugit cât l-au ţinut picioarele din sediul partidului într-o direcţie necunoscută lăsându-l pe preşedintele judeţenei de partid Florin Ţurcanu să mai înjure de unul singur vreo oră. Cert este că Oprişanu a recunoscut deschis că a rupt-o cu Ţurcanu şi că nici nu mai vrea să audă de el pentru că ştiţi voi cu e. Gurile rele spun că s-au luat de la bani, că ar avea partidul datorii mari, de miliarde.
În cealaltă parte, la PSD, adică la putere, e dezmăţ fraţilor. Pesediştii au aflat şi ei de la aliaţii pedelişti cum se poate face o campanie electorală faină. Dacă PD-L-ul a făcut tombolă mare de ce să nu facă şi PSD-ul ,că doar sunt la putere şi nimeni nu poate să-i tragă la răspundere că-i ilegal. Aşa că, creierul mare împreună cu creierul mic din PSD şi-au unit forţele, au studiat problema şi au hotărât:- Să facă şi PSD o tombolă electorală! OK! Dar ce să dea ca premii ? Nu de alta dar de când l-au dat afară pe Conţac partidul nu prea mai are bani. În cele din urmă au găsit un producător de mobilă din pal care s-a oferit să sponsorizeze PSD-ul cu o granitură de dormitor şi una de bucătărie. Pentru premiul 3 se va găsi probabil o vază din sticlă de Dorohoi sau, de ce nu , un peşte frumos de pus pe televizor. Face rost Dolineaschi că are relaţii. Prblema e că PD-L-ul s-a încordat ceva mai tare şi au pus la bătaie o maşină şi câteva zeci de motoscutere şi biciclete şi s-ar putea ca tombola PSD-ului să nu aibă succes. În cocluzie, criză în opoziţie, belşug la putere. Aşa e în politică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu