marți, 14 aprilie 2009

Kaufland va deschide în Botoşani primul "Family Center"




În sfârşit botoşănenii vor avea şi ei un supermarket adevărat. Kaufland a trimis deja la primărie o broşură cu planurile supermarket-ului de la Botoşani. Potrivit viceprimarului Cătălin Alexa, Kaufland Botoşani va fi inaugurat anul viitor, în luna mai, şi va fi diferit faţă de celalalte magazine deschise până acum în ţară pentru că va avea separat şi un centru comercial de genul celor de la Carrefour. Practic, întreg complexul comercial se va numi Family Center. Supermarketul Kaufland va avea o suprafaţă de 5500 metri patraţi, iar centrul comercial, care va cuprinde mai multe magazine ale unor firme de brand, va avea 6045 de metri pătraţi. În plus va fi amenajată şi o parcare cu 510 locuri. Complexul Kaufland va fi construit în spatele magazinului Plus, în locul fostei fabrici Armonia. Aşadar, nu ştiu dacă vom mai avea vreo dată mall, însă cu siguranţă vom avea Kaufland. Cei de la Kaufland şi-au propus ca după Paşte să înceapă o campanie agresivă de publicitate prin care să-i informeze pe botoşăneni de intenţiile companiei germane.

159 de comentarii:

  1. pai da r fi bine ca tare isi mai bate romania joc de judetul botosani:((

    RăspundețiȘtergere
  2. la Kaufland sunt niste scoruri la produse...plus ca la raft e un pret iar la casa altul; am fost in Iasi de vreo doua ori cred si cand am facut comparatie cu celelalte hypermarket-uri (Carrefour, Billa, Selgros) mi am dat seama ca e mai rentabil sa cumpar din alta parte decat din Kaufland; si nici gama de produse nu cred ca e atat de variata; sa vedem cu ce oferte vin in Botosani....

    RăspundețiȘtergere
  3. cum nu o sa mai avem Mall?!Uvertura Mall este ink in constructie si inaugurarea va fi pe la sfarsitul iernii inceputul primaverii,nau cum sa deie inapoi acum pt k nu au ce sa fak in loc..lasa k e bun asha,face mall-ul,Kaufland si eventulal ink un hypermarket si este de ajuns,nu mai trb nimic dupa aia pt k prea mult strica..vor avea clineteal toate magazinele dak stiu cum sa fak reclama si sa vina cu oferte..numai bine!:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Kauflandul se va deschide la sf lunii decembrie, in preajma craciunului.....nu stiu daca si galeriile.
    Nu e adevarat ca au preturi mari,unele sunt mai ieftine la ei decit la carrefour, altele mai scumpe.Dar poti sa iti faci cumparaturi decente la ei, sunt anumite produse care au preturile cele mai bune.Eu sunt din Iasi si pentru anumite cumparaturi merg exclusiv la ei.
    Nici nu se compara cu selgros sau billa...billa nu mai este ce a fost.
    Un exemplu: cafeaua Dallmayr (care e super buna)la billa e 23,9 la K e 19.9

    RăspundețiȘtergere
  5. Unde se depun CV pentru angajare.....s-au intra si aici doar cei cu pile.

    RăspundețiȘtergere
  6. pentru cv incearca pe ejobs.ro, acum cateva saptamani aparusera posturile pentru directori si sefi de departamente pentru Botosani. Bafta

    RăspundețiȘtergere
  7. unde se pot depune anunturile pentru angajare????va rog cine stie sa imi zica sau sa afiseze aici undeva...multumesc:*

    RăspundețiȘtergere
  8. unde se pot depune cv.pentru angajari?va multumesc

    RăspundețiȘtergere
  9. Una peste alta ar trebui sa fim bucurosi ca un supermarket de genul acesta se gandeste sa ajunga si in orasul nostru.Parerile sunt impartite insa din punctul meu de vedere cred ca va aduce falimentul altor mini si "super"'market-uri doar prin denumire .Comparativ cu preturile care exista acum in buticurile noastre (gen Fidelio sau Pita) eu cred ca sunt mai ieftine .Sa nu uitam ca in magazinele deja consacrate de la noi eu nu am vazut vreodata oferte de genul 2+1 produs gratis sau 1 + 1/2 gratis. Pana si la detergenti unde producatorul mai lipeste o laveta pe cutia produsului cei de la Fidelio sau Pita o iau si o vand separat ! doar vorba aceea..."e griza domnule !! " . chiar ma bucur ca un astfel de supermarket ajunge pe plan local .

    RăspundețiȘtergere
  10. in sfirsit ceva inteligent in Botosani....la revedere Pita,Fidelio....Kaufland e Tare,abia astept plus ca vor fi mai multe locuri de munca......o sa iubiti Kaufland cand veti vedea ofertele 2+1

    RăspundețiȘtergere
  11. As dori sa ma angazej si eu la acest supermarket si as vrea sa stiu ce trebuie sa contina Cv-ul si unde trebuie sa il depun

    RăspundețiȘtergere
  12. am vazut ca au facut cladirea propriu zisa Kaufland si fac si parcarea dar cladirea la galerii cand incep sa o fac?ca mai au 1 luna juma pana la deschidere:)

    RăspundețiȘtergere
  13. uitativa pe site belrom.com si vedti ce planuri au pentru Botosani;)

    RăspundețiȘtergere
  14. As vrea sa stiu si eu unde se depun CV-urile...la ce birou sau la adresa de internet ....daca stiti va rog sa-mi spuneti

    O zi buna va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  15. Cine stie unde se pot depune c.v. pentru angajare???????

    RăspundețiȘtergere
  16. e misto ca fac chestia asta in botosani,m am saturat sa merg pe la iasi si suceava sa fac cumparaturi....dar dragi sefi de la kaufland daca are sa fie preturi nesimtite sa stiti ca populatia din bt nu prea o sa treaca pe la voi aici lumea e mai saracuta sa stiti

    RăspundețiȘtergere
  17. cand se deschide acest kaufland

    RăspundețiȘtergere
  18. cei care au depus CV au fost chemati? va rog sa-mi spuneti mersi

    RăspundețiȘtergere
  19. am depus si eu cv la ei pe site dar nu am fost chemat inca nu stiu. de ce oare?asteptam poate poate

    RăspundețiȘtergere
  20. interesanta ideea cu supermarketul kafland dar as vrea sa stiu cind se deskide?

    RăspundețiȘtergere
  21. 10 decembrie se deschide asa styu eu

    RăspundețiȘtergere
  22. pe data de 27 ianuarie 2010 se va deschide KAUFLANDUL din BOTOSANI

    RăspundețiȘtergere
  23. pana la urma pe ce data se deschide? pe 10 dec sau 27ian

    RăspundețiȘtergere
  24. eu styu de 10 poate nu termina si au amanat pe 27 ian nu styu exact eu asa stiam din sursa sigura

    RăspundețiȘtergere
  25. si care e adresa de email unde se pot depune cv-urile?

    RăspundețiȘtergere
  26. adresa e recrutare@kaufland.ro am depus si eu dar nimik pana acum

    RăspundețiȘtergere
  27. s-au facut angajarile pentru sef raion , sef departament, sef case..... urmeaza sa se mai angajeze lucratori comerciali, casieri...
    stiu din surse sigure

    RăspundețiȘtergere
  28. eu cred ca sau facut angajari pt ca pe 16dec se deschide

    RăspundețiȘtergere
  29. nu styu pe ce criterii sau facut angajarii la kaufland bt poate numai pe pile relatii doar asa nu styu de ce nu sa dat in presa locala ca doar nu toata lumea are internet

    RăspundețiȘtergere
  30. interviu are loc joi pentru celelalte posturi

    RăspundețiȘtergere
  31. AM depus cv inca de prin vara, imediat ce am auzit ca se deschide,,,si abia astazi am fost sunata sa vin pe 9 dec la interviu la hotel maria,,,cu toate ca auzisem ca angajarile s-au facut deja,,,sa fie oare numai un interviu de suprafata,,,si perosnalul sa fie deja angajat cu ajutorul pilelor si relatiilor?si ma gandesc, oare formezi pesonalul in 7 zile pana la marea deschidere? ciudat...

    RăspundețiȘtergere
  32. care joi pe 10 dec.? unde se organizeaza ca doar nu au anuntat nimik sau numai daca te suna ei in urma cv ce lam trimis?

    RăspundețiȘtergere
  33. care joi 10 dec? de unde sty ca doar nu sau publikat nikaierii sau numai daca te suna ei in urma cv ce lam trimis creca doar asa mai sigur

    RăspundețiȘtergere
  34. bai frate asa e.se fac inca angajari. dar cum vrei sa t-i se raspunda daca tu nu stii sa scrii gramatical? hai zii tu.are cineva nevoie de analfabeti???????

    RăspundețiȘtergere
  35. cine vrea intelege nu trebuie sa inteleaga toti desteptule

    RăspundețiȘtergere
  36. am fost sunata sa merg pentru interviu pe 10 decembrie insa nu stiu ce va fi acolo

    RăspundețiȘtergere
  37. unde se organizeaza interviurile?

    RăspundețiȘtergere
  38. mai da stie cineva cand se deschide sigur!

    RăspundețiȘtergere
  39. 16 dec doar kaufland si oficial in ianuarie 2010

    RăspundețiȘtergere
  40. la hotel maria se organizeaza interviurile

    RăspundețiȘtergere
  41. si eu si prietenul meu am fost chemati pe 10. ceea ce nu inteleg este de ce trebuie sa avem la noi, pentru un interviu, atatea documente?!

    RăspundețiȘtergere
  42. vom vedea noi joi despre ce este vorba la acest interviu si de ce atatea acte

    RăspundețiȘtergere
  43. sal am si eu o intrebare a ti mai lucrat in comert pana acuma?merci

    RăspundețiȘtergere
  44. Cei care au fost la interviu au iesit foarte dezamagiti datorita salariului mic, minim pe economie de 650 lei pe care il vor avea ,, la renumita companie germana Kaufland'',practic isi bat joc de noi ,si daca sunt multumiti de noi se mai dau si catewva bonuri de masa. Rusine sa le fie!!!!!!!!!!1

    RăspundețiȘtergere
  45. maine ma duc si eu,,,o sa revin sa va spun ce mi-a zis acolo,,,

    RăspundețiȘtergere
  46. eu nu am mai lucrat in comert pana acum si o sa merg joi la interviu

    RăspundețiȘtergere
  47. Care dintre voi ati fost la interviu la Hotel Maria,va spus mai sigur cand se va deschide Kaufland,si ce salarii vor fii???

    RăspundețiȘtergere
  48. Cei care sunteti mai ,,sclavi'',mai prost imbracati, mai umili aveti toate sansele sa fiti selectionati ,deoarece acesta este criteriul de selectie. Va spun din sursa sigura.Se cauta ,,prosti''.

    RăspundețiȘtergere
  49. Care ati fost la interviu,vreau sa stiu si eu ce vi sa spus ca eu merg maine.....

    RăspundețiȘtergere
  50. cei care ve-ti merge astazi la interviu spuneti-ne si noua la ce sa ne asteptam

    RăspundețiȘtergere
  51. nu toti cei care sunt "mai prost imbracati" sunt neaparat si prosti!

    RăspundețiȘtergere
  52. Da....stati linistiti ca si aici se intra cu pile,asa mi-sa spus la interviu ca posturile de la caserie sunt ocupate.

    RăspundețiȘtergere
  53. ca peste tot mie nici macar nu mau sunat desi am facut practica scolara la ei in kaufland in iasi kaufland pacurarii si kaufland alexandru o luna de zile desi la iasi vroiau sa ma angajeze in botosani nici macar nu mau sunat de ce vor angajati care sa nu aiba calificare ii scolarizeaza ei si le dau salar cat vor ei adica minimu si ceva bonurii parerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  54. Dau niste salarii de cacat,450 lei pt caserie si pt lucratorii comerciali 600,si se fac angajari cu jumatate de norma,ne-au invadat straini la noi in tara le suntem sclavi,am ajuns o tara de tot cacatu.mai ales ca la casa deja s-au facut angajarile,bineinteles ca tot cu pile.

    RăspundețiȘtergere
  55. mah..nu mai faceti atat scandal...decat nimic e bun si atat!..inca suntem in criza mondiala..o sa iesim in curan si cred ca o sa creasaca si salarile..nu ar fi normal?

    RăspundețiȘtergere
  56. am fost la interviu,,,mi-au zis ca ma angajeaza pe part-time,ca restul sunt ocupate, 425 lei pe cartea de munca,in mana vreo 3 milioane, 10 tichete de masa,,chiar isi bat joc de noi,,,cei mai saraci,,,si maine dimineatza sa vin sa semnez contractul,,,

    RăspundețiȘtergere
  57. Chiar ca se vor duce cei mai"prosti".Din cauza prostilor care se duc sa se milogeasca pentru un servici am ajuns sa ne ia toata lumea in ras,la noi in oras e foame frate munceste moldoveanu si pentru o paine pe zi.Daca nu acceptau "prostii"se dadeau salarii mai mari.

    RăspundețiȘtergere
  58. Maine am sa merg si eu la interviu ca mau chemat prostii astia.Sunt curios sa vad ce mi se ofera.In cazul in care mi se propun niste tampenii de genul asta eu ii injur in fata pe mitocanii de la KAUFLAND.

    RăspundețiȘtergere
  59. S-a dus toata pleava orasului cu miloaga,sa-i ia la interviu,suntem un oras de mare cacat,cei mai prosti de pe fata pamantului,noi suntem,astia din Botosani.

    RăspundețiȘtergere
  60. Erau persoane care nu ia sunat si au venit la interviu,dupa asta si-au dat seama ca la noi se lucreaza pe bani putini,sa va fie rusine ,voua care ati fost si ati acceptat asa salarii......din cauza voastra la noi in oras nu avem salarii cum se dau in alte orase mai mari.

    RăspundețiȘtergere
  61. si cand au zis ca il deschide????nu v-au zis??

    RăspundețiȘtergere
  62. Mam dezcurajat complet dupa ce am citit comentariile voastre.:((

    RăspundețiȘtergere
  63. Se deschide pe 27 ianuarie dar la sf luni decembrie cei care vor fii selectati vor trebui sa mearga la sv sa mai munceasca putin si pentru suceveni,perioada 27-31 decembrie vor sa mergem la sv ,dar nu vad rostu daca la noi se deschide in ianuarie.

    RăspundețiȘtergere
  64. in perioada 28-31 la suceava sa munceasca ca slavii acolo,,,se vor face cumparaturi, va fi aglomerat, ca bucovinenii au bani,,,si fiti siguri ca perioada aceea nu va fi platita...adik "trening",,,

    RăspundețiȘtergere
  65. Băi fraţilor tot la Suceava vom merge la cumpărături,cu incompetenţii pe care iau selectionaţ acest market v-a da faliment imediat. Dacă vreţi să vă lămuriţi cu politica acestei firme căutaţi pe forum discuţii despre Kaufland Bacău sau Reşiţa, vă veţi cruci ce scriu proprii angajaţi. Am prieteni la Bacău care nu mai calcă în acest market datorită haosului de acolo.Eu unul tot la Carrefour SV î-mi voi face cumpărăturile.Toţi care a-ţi scris înaintea mea aveţi perfectă dreptate,au selecţionat nişte ..............,spuneţi voi!!!

    RăspundețiȘtergere
  66. ,,,sincer, nu ma intereseaza contractul lor de 300 lei,,,am ce manca acasa, mai ales ca mi-a zis unul dintre angajatori ca nu il intereseaza ca am studii superioare...nici sluga lui nu ma duc pe banii astia...rusine de ce am ajuns

    RăspundețiȘtergere
  67. Sa-mi bag poola in Kauflandul lor si in interviurile lor de kk,sunt niste nesimtiti,vor sa lucrezi pt 3 mil.sunt niste jegosi si imputiti,iar voi oameni buni nu va injositi pt o nimik toata nu se merita,muncesti ca un sclav si dupa aia te scoate dator si te da si afara....traim in Romania....

    RăspundețiȘtergere
  68. Ma duc si eu azi sa vad daca tot ce se spune e real.Dar ma indoiesc ca atata lume minte.Revin mai tarziu sa va dau raspunsul la ceea ce mi sa propus.:)

    RăspundețiȘtergere
  69. Care cunoaşteţi bine lb.germană sau engleză vă rog să trimite-ţi toate aceste probleme la Kaufland Germania să stie şi cei de la centru ce fac neisprăviţii de la noi, poate aşa vom reuşi împreună să facem ceva în oraşul nostru. Aştept răspuns.

    RăspundețiȘtergere
  70. Daca stii adresa unde se pot trimite,las-o aici pe site si o sa scriu eu....

    RăspundețiȘtergere
  71. prietenul meu a fost astazi la interviu si nu este chiar asa rau cum se spune. i-au oferit 850 lei salariu si 30 bonuri de masa. programul de 8 ore pe zi si 2 zile libere pe saptamana. conteaza foarte mult ce ai mai facut inainte si mai ales ce stii bine sa faci.daca nu ai nici un fel de experienta nu ai cum sa te astepti la un post extraordinar si mai ales bine platit.

    RăspundețiȘtergere
  72. scuze, 2 zile libere pe luna

    RăspundețiȘtergere
  73. Am fost chemata si eu la interviu dar nu m-am dus dupa ce am vazut toate aceste comentarii,care ati fost azi,spuneti-ne si noua despre ce e vb,se merita sa lucrezi la ei?Anca

    RăspundețiȘtergere
  74. am fost si eu la interviu,,,bataie de joc.stau si ma gandesc ca intr-un supermarket au nevoie de 100 pers, sa zicem.la interviu au fost saptamana asta mai multe sute de oameni, normal ca ei au de unde alege fraieri sa le munceasca pe bani putini,mana de lucru este ieftina.care e disperat ca nu are de munca si o familie de intretinut accepta si aia 3 mil, 4 ore.dar sunt multi care sigur vor renunta dupa alea 2 luni.vor vedea ce nesimtiti sunt.

    RăspundețiȘtergere
  75. oferta lor a diferit de la peroana la persoana,,,numai ei stiu criteriul.la multi le-a zis de 8 ore si salar bun de 8 mil si la altii de 4 ore cu 3 mil,,,fiecare e liber sa aleaga.

    RăspundețiȘtergere
  76. 4 ore ca ce?la casa sau printre rafturi?

    RăspundețiȘtergere
  77. Celor care le s-au oferit 800lei şi erau încântaţi îi informez că se iau 150 lei impozit, deci salariul net va fi de 650 lei, în concluzie e foarte puţin în raport cu munca prestată, plus că ve-ţi lucra f.multe ore suplimentare [ vezi discutiile de pe forum la BACAU]. Multi vor renunta dupa o luna, doua.

    RăspundețiȘtergere
  78. Scolarizarile,unde se fac?

    RăspundețiȘtergere
  79. Tipa care spunea ca se dau 30 de bonuri ,s-a inselat amarnic, deoarece legea spune maxim nr. zilelor lucratoare pe luna ,deci maxim 20 bonuri de masa,bineinteles daca are chef seful sa*-ti dea. Totul e o cacialma, o sa vedeti!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  80. daca au mintit in legatura cu bonurile de masa atunci am mintit si eu.si mie mi s-au parut multe. am fost si eu astazi la interviu. mi-au spus ca nu mi se potriveste nici postul de casier si nici de lucrator comercial. voi fi chemata dupa data de 27 ianuarie, dupa ce se deschide magazinul pt ca momentan posturile de conducere sunt ocupate. cred ca trebuie sa ma reorientez:)

    RăspundețiȘtergere
  81. si mai spuneau ca astazi este ultima zi de de interviu. cei care vor sa mai incerce sa se grabeasca

    RăspundețiȘtergere
  82. Dar nu se deschide pe 16 decembrie magazinul?

    RăspundețiȘtergere
  83. se mai fac angajari pt casier?

    RăspundețiȘtergere
  84. ieri cik ar fi fost ultima zi de interviu. daca vrei, poti trimite un Cv la ei, sa te aiba in baza de date si cand mai fac interviuri, sa te invite.recrutare@kaufland.ro.

    RăspundețiȘtergere
  85. da am trimis si eu si au zis ca in ianuarie se mai face a doua selectie adica am sunat la ei

    RăspundețiȘtergere
  86. mah oameni buni..decat sa stai degeaba acasa..mai bn te tuci asa cum e..crezi ca in timp nu vor creste salariile???..dao in colo de trb..aici ai si conditii unde sa muncesti..si adevarul ca asa e..iti fac salariul si dupa axperienta pe care o ai in domeniu..

    RăspundețiȘtergere
  87. eu sunt din bacau si imi fac mereu cumparaturile de la kaufland bacau,acolo gasesc lucrurile cele mai ieftine pt bebelusi,gen scutece,lapte praf s.a.m.d.kaufland din bacau e mai inghesuit sper ca ala din bt sa fie mai mare,mie ca magazin mi se pare ok,merita incercat sa lucrezi pt ei,intai probezi si dupa aceea iti dai cu parerea,cred ca asa e normal

    RăspundețiȘtergere
  88. Mah, am lucrat si eu intr-un K din alt judet, part time, si aveam o remuneratie de 380 lei salariul net+ 10 bonuri de masa in val de 8,2 lei si 2 libere pe saptamana. Sa zicem ca la acest salariu merita sa lucrezi part time. Dar din cate am citit aici, la noi in BT e magarie de magarie. Cum sa lucrezi cu jumatate de norma si sa fii remunerat cu 300 lei? E bataie de joc, iar la 8 ore nici nu mai zic…muncesti ca sclavul. Si da,in general pt posturile de LC, Casier, femeie de serviciu se prefera mai milogi, din astia cu ciocul mic care nu isi exprima punctul de vedere. Pt posturile de Sef de Department si Raion, se prefera competenti si cu experienta, normal, dar fiti voi convinsi ca aceste posturi sunt deja ocupate prin pile si relatii. Ca sa inchei…daca nici acum in perioada asta atat de nefasta nu ne-a ajuns cutitul la os si nu facem nimic, inseamna ca suntem o natie prea fraiera ca sa mai facem ceva, si nu mai zic, sa mai avem pretentii nu stiu de care. NOROC!

    RăspundețiȘtergere
  89. e mai mare Kauflandul nostru..e primul Family Center din Romania..si acel salariu e 300 lei e pt cei PART TIME!..nu sa muncesti 8 ore s ei juma de norma..

    RăspundețiȘtergere
  90. ziceam ca nu se merita sa lucrezi doar cu 300 lei/luna si fara bonuri de masa, part time, iar la 8 ore nici nu mai zic, aici se subintelege ca esti remunerat la norma intreaga, si fara bonuri, cu 2 libere/luna, asa s-a scris pe blog...hai ma lasi...

    RăspundețiȘtergere
  91. Îm judeţ se zice că se deschide pe 16

    RăspundețiȘtergere
  92. mie la interviu mi-au spus ca se deschide pe 27 ianuarie.

    RăspundețiȘtergere
  93. pai oficial in ianuarie dar pe 16 decembrie numai kaufland fara cladirea cealalta

    RăspundețiȘtergere
  94. se mai fac angajari?scuze m-am trezit cam tarziu.

    RăspundețiȘtergere
  95. sigur deschide kaufland pe 16?(si cea lalta cladire in ianuarie)??..au timp sa aduca atat marfa si sa o puna pe rafturi?..azi am primit in posta rivista de la ei dar nu scriau cand il deschid..

    RăspundețiȘtergere
  96. cand se deschide kaufland in botosani ??? abia astept sa se termine !!! va iubim

    RăspundețiȘtergere
  97. in monitoru de bt scrie ca toti cei 120 de persoane sunt deja angajate si sunt in specializare in magaziniile din tara dar pe site la locurii de munca (somaj) se cauta pentru kaufland bt 42 de lucratorii comerciali 15 casierii etc. ceva e ciudat sunt angajatii sau nu care mint .....mincinosiii kaufland bt

    RăspundețiȘtergere
  98. conteaza ca mai locuri sau nu..tu daca vrei sa te angajezi iti depaui CV si ast sa vezi daca te cheama la interviu..incercarea moarte nare

    RăspundețiȘtergere
  99. stie cineva daca s-a deskis astazi hypermarketul kaufland?

    RăspundețiȘtergere
  100. pe 27 ianuarie se deschide
    asa mi s-a spus la interviu cel putin

    RăspundețiȘtergere
  101. bai fraierilor,dar ce salarii vreti ? eu zic ca aprope 700 ron si bonuri de masa e suficient pentru inceput . unde mai gasesti acum servici cu doua zile libere pe saptamana (ma refer la comert)

    RăspundețiȘtergere
  102. daca ai de unde alege e OK,dar daca nu... trebuie sa te imprietenesti cu ideea ca vei lucra ca un ROB....

    RăspundețiȘtergere
  103. alex,eu zic sa-ti tii parerile pt.tine si asa esti un mare mincinos....,cica ai fost director in carrefour....ha,ha

    RăspundețiȘtergere
  104. eu am trimis 6 cv... degeaba
    am 8ani experienta

    RăspundețiȘtergere
  105. e o mare magarie asa este
    e adevarat in mare parte ce se zice
    !!!! cat despre preturi cred ca is destul de bune !! casi client a si fi multumit dar ca si angajat Kaufland nu...
    Suntem sclavi in tara noastra !!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  106. Stati linistiti ca in curand vor fi disponibile mai multe locuri de munk la Kaufland!!!
    multi vor demisiona tinand cont de ce este acolo.....

    RăspundețiȘtergere
  107. o sa fiti tratati ca niste sclavi ! o sa vedeti,voi cei care vreti sa va angajati. o sa va rupeti oasele cate 1 pe tura pe raion la asa zisul kaufland !

    RăspundețiȘtergere
  108. o sa va blestemati zilele la rahatul asta de market !

    RăspundețiȘtergere
  109. si stie cineva cand se deschide sigur?

    RăspundețiȘtergere
  110. pe 27 ianuarie

    p.s.-deja o dai prea tare in sf cu bletematu zilelor si ruptul oaselor..inseamna ca voi nici sa va spalati farfuriile nu sunteti in stare..

    RăspundețiȘtergere
  111. cand se deschide magazinul mai exact?

    RăspundețiȘtergere
  112. nu mai dureaza mult si se deschide .....era bine daca era deschiderea inainte de sarbatori undeva la 15 decembrie....aveau cativa clientii.....

    RăspundețiȘtergere
  113. pe 27 ianuarie 2010 se deschide...

    RăspundețiȘtergere
  114. stie cineva ceva de reduceri la electrocasnice?

    RăspundețiȘtergere
  115. mai sunt 15 minute si se deschide paaaaa

    RăspundețiȘtergere
  116. ei si cum e?sunt preturi convenabile?e mare ca la Suceava?

    RăspundețiȘtergere
  117. O POATE NU Stie Conducerea Ca in Frigidere SE SPALA PE JOS CU SOLUTIE ALCALINA ......... asa si Trebuie ........ DAR .............. .......... Nu se STARNGE DE PE JOS CU MANA LIBERA (FARA ECHIPAMENT Adecvat) LA - 4 ........- 6 GRADE CELSIUS ,,,,,,,,, AAS, cum se intampla DE FAPT. ONU Cu FLINTIC DE MOP ..... SI E VB. De cca 10 ... 15 l DE APA CU SOLUTIE ................ AM filmat si asta + multe altele .... Cutii de CUTIE goale Puse SUB MARFA LA rafturi DESCHDERE DE LA MAGAZIN SA PARA Raftul FULL de marfa ......... ETC .. SANT MULTE SI TOATE filmate CU CAMERA ASCUNSA ....... CE SA Vedeti SoW O SA IASA IN PRESA CAND DAU DRUMUL LA MAI TOATE stau un pic sa se mai adune HAHAHAHAHAHAHAH ....... asta e pe noi NAGAJATII DACA NU NE Baga Nimeni IN SEAMA cineva VA trebui sa o Faça. II VOI SFATUI PE TOTI SA SE AFILIEZE SINDICATULUI ... Căci FARA NOI DACA Plecam VOI CE VA FACETII ????????????? NOI NU SANTEM MASINI SANTEM Oameni şi SPER CA ASTA SA VA DEA DE gandit ............ Tot ce filmat AM VA FI DAT ÎN PRESA DAR TOT .........

    RăspundețiȘtergere
  118. da mosule voi stii pe ce bani se lucreaza ??????????????????????
     hai ca va zic pentru 6 00 RON + Bonuri de masa valabile doar in reeteaua lor. Mag si vârful topdin tara ..... zuper nuuuuuuuuu gud. Mai Vreti sa lucrati ?????????

    RăspundețiȘtergere
  119. Mai .?????????????? ce e cu blogu ca ma inebuneste eu scriu corect gramatical agramat dar apare textul complet

    RăspundețiȘtergere
  120. bai..esti nebun!..sincer daca as sti cn esti teas calca in picioare si acuma..mai dunet plm de psihopat..primul hypermarket la noi in oras si u vrei sa strici totul

    RăspundețiȘtergere
  121. La Kaufland in fiecare luna o sa se angajeze oameni noi, deoarece cei care s-au angajat deja regreta amarnic. Cu siguranta se vor perinda o gramada de lucratori comerciali pe acolo, ca la asta nu-ti trebuie experienta! Cei cu functii vor ramane.

    RăspundețiȘtergere
  122. ce sooper e la Kaufland.LA deschiderea magazinului oamenii erau atat de entuziasmati incat au uitat sa ia si cosuri.Pot spune ca este cel mai ordonat supermarket din Botosani.

    RăspundețiȘtergere
  123. ASIMA 1 ai dreptate. Cum pot angajatii de la Kaufland sa se inscrie intr-un sindicat pentru ale fi respectate drepturile ????

    RăspundețiȘtergere
  124. Toti cei care doriti sa va angajati la acest market aveti sanse mari deoarece aproximativ 50% din personalul deja angajat vor pleca datorita conditiilor grele de acolo, in raport cu salariul f. mic, lipsa motivatiei si a satisfactiei la locul de munca, angajatii sunt tratati fara respect, nici macar nu au voie sa cumpere produse la reducere, pauza de masa de 30 minute se reduce la 10-15 minute, nu ai timp nici sa bei apa,in concluzie e un 'LAGAR NAZIST'

    RăspundețiȘtergere
  125. M-au speriat rau comentariile voastre referitoare la Kaufland. Aveti idee ce salariu are un casier trezorier? Eu sunt din Tulcea si ma gandeam f serios sa ma angajez la ei in speranta ca vor plati mai bine, insa din ce am citit...
    Voi ce ma sfatiti? Stiti ceva referitor la acest post, ce implica?

    RăspundețiȘtergere
  126. cei care lucreaza la Kaufland ce părere aveti despre conditiile de munca si de salariu

    RăspundețiȘtergere
  127. Munca ca in Germania si salar ca in Romania,respectiv Botosani.

    RăspundețiȘtergere
  128. Este foarte adevarat !!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  129. Dragilor eu lucrez la Kaufland constanta
    ,conditiile nu sunt extraordinare salariul e cel mai mare dintre toate supermarketurile din constanta dar conditiile de munca lasa de dorit,pex de craciun am stat pe casa 11 ore neintrerupt fara pauza de masa
    si nici macar directorul nu a inchis magazinul la ora 17 cand trebuia l-a mai tinut deschis inca o ore jumate
    si am plecat la ora 20 obosita rupta
    ,nu sunt multumiti de vanzare cand la noi magazinul e in centrul orasului si e tot timpul aglomerat,in concluzie nu e roz,sper sa imi gasesc ceva si sa plec apropo eu lucrez de 3 ani la Kaufland sunt casiera

    RăspundețiȘtergere
  130. Stimata colega din Constanta, ESTI O EROINA deoarece ai rezistat 3 ani, in Botosani casieritele nu rezista nici 2 luni, toate asteapta terminarea conctractului pentru a scapa de acest cosmar numit ;Kaufland;,sunt prea multe nereguli ,,in spate,, care au repercursiuni negative asupra lor. Chiar daca ar avea 2000 lei salar net nu ar acoperi indeajuns sacrificiul depus de casierite si de lucratorii comerciali. Politica firmei in raport cu angajatii e falimentara deoarece nu vor avea niciodata un colectiv unit cu experienta cu o deservire perfecta la stand si casa. Tot timpul vor avea angajati noi fara experienta care vor face gafe.................VA URMA...................

    RăspundețiȘtergere
  131. Salut, a-ti promis ca atunci cand veti reveni de la interviu o sa ne spune-ti cum a fost, dar nimeni nu a zis nimic. postul este unul de lucrator comercial. Va rog sa scrie-ti cateva cuvinte despre cum a fost.
    Eu ma voi duce la un interviu care se va tine peste cateva zile pentru un post lucrator comercial si mi-au spus sa am la mine copii dupa buletin studii si calificari... oare de ce????
    Postul este unul de lucrator comercial.
    Va multumesc anticipat!!!

    RăspundețiȘtergere
  132. RUSINE sa va fie!!!!! Aceasta urare este adresata coducerii KAUFLAND BOTOSANI,care desi este pe locul 3 pe tara la vanzari, nu au binevoit sa dea nici o atentie angajatilor, macar cateva tichete cadou pentru sfintele sarbatori de Paste. Concluziile trageti-le voi !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  133. De unde ai scos-o pe asta cu locul 3?Voi astia de la Botosani stati prost la capitolul munca dar vreti beneficii!Nimeni din Kaufland nu a primit prima de sarbatori.Trage tu concluzia!

    RăspundețiȘtergere
  134. cel mai tare director din kaufland,multi il vor regreta dupa plecarea lui,un om deosebit...
    Toata stima domnule director....

    RăspundețiȘtergere
  135. Kaufland Botosani e printre primele din tara ca profit,, oameni foarte putini si munca cat mai multa,, ca de.... noi suntem prostii satului.... muncim mult pe bani putini

    sursa ff sigura ;)

    RăspundețiȘtergere
  136. director: petrisor
    vai mama lui
    are noroc ca isi fac oamenii treaba
    el o fi baiat bun dar e cam sarac cu duhu

    e bun dar poate ca sef raion
    ca si lider e un 0 (zero) barat,trage doar la painea lui

    RăspundețiȘtergere
  137. Probabil esti un frustrat,unu dintre cei cararora le place mai putin munca,sau unu din cei plecati din magazin tocmai din aceste motive.Daca totusi daca mai lucrezi in magazin asemenea aprecieri pastreazale pentru tine pentru ca esti un ratat.Un om care a parcurs 4 ani de kaufland si a ajuns intr-o asemenea pozitie inseamna ca a avut niste merite..Si este chiar de invidiat!!

    RăspundețiȘtergere
  138. asta ultimu sigur e directorul

    hahaha

    RăspundețiȘtergere
  139. Va rog sa mergeti la cumparaturi in Suceava sa vedeti ce relaxate lucreaza casieritele din Real , Selgros etc..,in comparatie cu cele de la Kaufland Botosani care sunt tot timpul stresate, arunca marfa cu repeziciune ,parca sfidand cumparatorul, dar nu sunt ele vinovate ,ci presiunea continua asupra lor. Am fost un cumparator constant al acestui market, dar vazand cum sunt tratati acolo angajatii ma voi orienta spre alte magazine.

    RăspundețiȘtergere
  140. sigur esti vreo casierita.......

    RăspundețiȘtergere
  141. so crezi u cai sarac cu duhu...nul cunosti bn..eu il cunosc si munceste foarte mult..

    RăspundețiȘtergere
  142. MAAAAA........ce i cu baba aia de afara care lucreaza la gratar??????voi ati vazut ce mancare cruda ne vinde,nu se compara cu ce mancam la suceava.....

    RăspundețiȘtergere
  143. mai e si nespalata ,are niste unghii vai mama ei.........

    RăspundețiȘtergere
  144. nu corespund preturile de pe raft cu alea de la casa

    RăspundețiȘtergere
  145. cu mari eforturi am ajuns in cursul diminetii pentru a cumpara un articol existent in oferta 17.01-23.01.Ma intreb de ce,dupa doua zile (azi fiind in 18.01)nu am reusit sa-mi cumpar produsul atat de mult dorit...nu exista in raft iar un lucrator mi-a spus ca nici nu va mai fi....Am dorit sa-mi exprim parerea in scris la iesire,unde altadata puteam sa o fac dar acum am gasit doar un pix...Multumim "Kauffland"pentru serviciile aduse...si de fiecare data mai suntem intrebati:"totul a fost in regula?"...da...in regula....

    RăspundețiȘtergere
  146. Ce salariu are un casier trezorier, va rog sa ma ajutati cu acceasta informatie. Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere