marți, 28 aprilie 2009

NEPOTISMUL- criteriu de angajare şi disponibilizare la Urban Serv

Societatea din subordinea Primăriei unde până acum s-au făcut angajări la greu pe criterii de nepotism a anunţat că va disponibiliza 30 de oameni. Desigur, este vorba de Urban Serv, unicul operator de salubrizare al municipiului, unde sunt angajate de regulă nevestele sau, după caz amenatele, copiii, verii, nepoţii, ori chiar vecinii politicienilor şi acoliţilor acestora. Pentru cei care nu ştiu încă, la birourile Urban Serv lucrează o armată de rubedenii de genul celor enumerate mai sus care din păcate pentru noi şi din fericiere pentru ele freacă elegant şi cu talent menta. Se pare că majorarea fără precedent a tarifului la gunoi nu a fost suficientă pentru a scăpa de criză Urban Serv-ul. Cum pe timp de criză lumea cumpără mai puţin, mânâncă mai puţin şi se îmbracă cu ce are, prin urmare şi cantitatera de gunoi produsă de botoşăneni este cu mult mai mică. Deci, fiind mai puţin gunoi de cărat la groapă( fie el şi scumpit), Urban Servul încasează mai puţini bani de la buget. Şi care poate fi soluţia cea mai bună pentru a rentabiliza societatea? Evident, disponibilizarea celor care freacă menta. Credeţi că va fi concediat vreun neam al vreo-unui politician? Ferească Dumnezeu! Ei bine, grosul disponibilizărilor se va face tot din rândul muncitorilor care dau cu mătura prin oraş. De ochii lumii vor zbura afară vreo două cucoane şi de pe la TESA, dar a căror soţi sunt acum în opoziţie. Prin urmare, ca şi la angajare, disponibilizările de la Urban Serv se vor face tot pe criterii de nepotism.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu