Comunicat de presă PSD
Organizaţia PSD Botoşani se delimitează categoric de toate declaraţiile recente ale domnului Octav Cozmâncă, în legătură Partidul Social Democrat şi cu preşedintele acestei formaţiuni politice, domnul Mircea Geoană. Totodată, Organizaţia PSD Botoşani adresează un apel către toţi membrii şi simpatizanţii PSD din judeţ să respingă şi să nu se lase atraşi această încercare de subminare a candidaturii domnului Mircea Geoană pentru funcţia de Preşedinte al Românie.
Organizaţia PSD Botoşani consideră că declaraţiile făcute de domnul Octav Cozmâncă sunt dezonorante pentru un membru care a fost respectat în partid şi care a obţinut pe seama PSD şi a Organizaţiei din Botoşani o serie întreagă de beneficii considerabile pentru propria sa evoluţie politică. Enunţăm aici sprijinul politic acordat pentru obţinerea celor trei mandate de senator, în perioada 1996-2008 sau pentru numirea sa în funcţia de Ministru al Administraţiei Publice în Guvernele conduse de Nicolae Văcăroiu şi Adrian Năstase. Afirmaţiile defăimătoare cu privire la partidul care l-a susţinut în plan politic sunt cu atât mai agravante cu cât, în tot acest răstimp, contribuţia sa la dezvoltarea judeţului Botoşani a fost insignifiantă sau poate chiar inexistentă. De altfel, în scrisoarea sa, domnul Cozmâncă trece în revistă evoluţia sa politică în cadrul PSD, dar nu a putut indica nici măcar un singur proiect realizat de dânsul în favoarea alegătorilor din judeţul Botoşani sau de oriunde în ţară.
Mai mult decât atât, domnul Octav Cozmâncă se plasează în contradicţie cu propriile sale principii pe care le împărtăşea în calitate de lider PSD, când respingea categoric orice formă de a critica partidul fără o consultare prealabilă cu forurile de conducere locale sau naţionale.
Niciunul dintre membri adevăraţi ai PSD, la care se referă domnul Cozmâncă, nu ar fi ieşit în public să-şi critice propriul partid, înainte de o consultare cu proprii săi colegi.
Niciunul dintre membrii adevăraţi ai PSD nu ar fi făcut apel la constituirea unei alte formaţiuni politice cu scopul de a-şi combate propriul său partid.
De aceea, gestul de astăzi al domnului Cozmâncă poartă stigmatul trădării. O trădare care e cu atât mai profundă cu cât dânsul s-a bucurat atât de mult timp de încrederea şi loialitatea multor membri marcanţi ai partidului, printre care se numără şi domnul Preşedinte Mircea Geoană.
Este un gest de trădare care are loc în pragul campaniei electorale pentru funcţia de Preşedinte al României. Iar această proximitate faţă de cea mai importantă competiţie în evoluţiile electorale de după 1989, dezvăluie resorturile ascunse care au determinat gestul domnului Octav Cozmâncă.
Nimeni cu poate fi atât de naiv încât să nu vadă că ieşirea la rampă a domnului Cozmâncă are loc pe fondul deteriorării precipitate a încrederii în Traian Băsescu. Iar aici se ridică întrebarea firească: Qui prodest? Cui foloseşte un astfel de demers? Şi este lesne de înţeles că acest gest are drept scop destabilizarea electoratului domnului Mircea Geoană, candidatul cu cele mai mari şanse de a-l învinge pe Traian Băsescu în viitoarea confruntarea electorală.
Dacă domnul Cozmâncă ar fi fost atât de dezgustat pe cât pretinde în legătură cu evoluţiile PSD, ar fi trebuit să îşi prezinte demisia sau auto-suspendarea cu mult timp înainte, fie atunci când domnul Mircea Geoană a devenit preşedintele partidului, fie măcar la finele anului trecut, când PSD a intrat la guvernare în coaliţia dezaprobată cu atâta înverşunare de domnul Cozmâncă.
Aşadar, se ridică două întrebări de bun simţ, ce nu pot fi ignorate de membrii şi simpatizanţii PSD, din Botoşani sau de oriunde altă parte:
1. De ce domnul Cozmâncă a preferat să arunce cu noroi în mod public, înainte de orice consultare în forurile interioare ale partidului sau ale Organizaţiei PSD Botoşani?
2. De ce domnul Cozmâncă îşi exprimă nemulţumirile acum, în prag de campanie electorală, şi nu atunci, cu luni sau ani de zile în urmă, când s-au produs toate evenimentele la care face referire?
Este însă evident că răspunsurile la aceste două întrebări nu pot avea sens decât în măsura în care scopul real a demersului domnului Octav Cozmâncă are în vedere obstrucţionarea ascensiunii Preşedintelui PSD, domnul Mircea Geoană, care are cele mai mari şanse de a-l învinge pe Traian Băsescu în viitoarea competiţie electorală.
În concluzie, Organizaţia PSD Botoşani susţine fără nicio reţinere decizia Biroului Permanent al PSD de a-l exclude pe domnul Octav Cozmâncă din rândurile partidului şi face un apel către toţi membrii şi simpatizanţii PSD din Botoşani să nu de-a curs acestei încercări de subminare a candidaturii lui Mircea Geoană pentru funcţia de Preşedinte al României.
Preşedintele Organizaţiei PSD Botoşani
Senator Gheorghe Marcu (FOTO)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu