luni, 21 septembrie 2009

Hidroconstrucţia a inundat jumătate din oraş şi a lăsat fără apă cealaltă jumătate







Bravii specialişti de la Hidroconstrucţia, firmă care se consideră cea mai tare din parcare în domeniul construcţiilor hidro, a reuşit azi pe la 17.30 să inunde jumătate din oraş şi să lase fără apă cealaltă jumătate. În faţa la Electro, un muncitor cu spirit inovator a încercat cu o foreză să treacă pe sub o conductă din azbest însă a greşit un pic ţinta şi a dat cu uriaşul sfredel o gaură cât China în ţeava magistrală care alimentează cartierele Prieteniei, Viilor şi o parte din Primăverii. Şi uite aşa sute de metri cubi de apă au ţâşnit în toate părţile inundând străzile Prieteniei, Bulevardul Eminescu, Octav Onicescu, Calea Naţională şi Împărat Traian. Cică apa care a inundat străzile va fi facturată celor de la Hidroconstrucţia care cu această ocazie a urcat pe primul loc în topul consumatorilor. Singurii nevinovaţi din toată această poveste sunt bieţii oameni care locuiesc în cartierele Prietenieie, Viilor şi zona turnurilor din Primăverii. Potrivit estimărilor celor de la Apa Grup avaria va fi remediată pe la miezul nopţii.

Un comentariu:

  1. sunt niste nemernici...vai de capul lor de ratati..huuuu...nu au ce cauta pe strazile botosaniului!!! luati-va inginerul si valea fratilor!!!! huuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu

    RăspundețiȘtergere