Minunata lume nouă. A se vedea.
Acum o săptămână
EVENIMENTE, BARFE, COMENTARII
Se pare că PDL-ul şi-a tras de partea lui o firmă care să facă toate drumurile din judeţ. În limbajul de lemn al politicienilor această manevră se cheamă “firmă agreată de partid”, adică un fel de copil de curte care să facă jonglerii cu banul public. De o bucată de veme toate lucrările sunt luate de Tehnic Assist. Minunea e că lui Tehnic Assist i se atribuie lucrările indiferent pe ce loc iese firma în urma licitaţiilor. Ca să înţelegeţi mai bine, firma Tehnic Assist a câştigat şi licitaţia pentru modernizarea drumului Lozna- Mihăileni, după ce, în urmă cu ceva timp câştigase, în mod bizar, si lucrările la drumul de la Vorona si la cel de la Mihlăşeni. Paradoxul e că firma respectivă are tot timpul oferta cea mai păguboasă, cu preţuri mai mari şi cu utilaje mai puţine şi mai proaste decât celelalte firme participante. Patronul firmei Tehnic Asist este Mirel Vlas, care până anul trecut juca cu PNL-ul în “Champions League”. Odată cu schimbarea puterii, Vlas a fost nevoit să se reorienteze politic şi a trecut de pe galben pe portocaliu. Păi asta bate tare la ochi măi băieţi! Aveţi grijă să nu dea DNA-ul peste voi că e prea pe faţă! Problema a sesizat-o şi Conţac ăla mic care vrea chiar să sesizeze oficial DNA-ul.
Cică Băse s-a declarat nemulţumit că facultăţile produc prea mulţi absolvenţi de drept şi filosofie care nu-şi găsesc de muncă şi îngroaşă rândul şomerilor. " Este inutil, de exemplu, să avem un număr mare de absolvenţi de drept care nu-şi pot găsi loc de muncă”, spune Băse. În opinia sa ar trebui ca şcolile să pregătească specialişti în meserii ce se caută pe piaţa muncii, cum ar fi cea de ospătar sau tinichigiu. Poate aşa o fi, dar ce spuneţi de absolvenţii institutelor superioare de marină? Adică de şcolile care produc marinari, aşa cum cum e şi Băse. Şi absolvenţii acestor şcoli nu-şi mai găsesc de muncă pentru că odată un marinar ajuns ministrul transporturilor a vândut flota ţării. Deci, degeaba avem marinari dacă nu avem vapoare. Sau, altfel spus, este inutil să te faci marinar într-o ţară care nu mai are flotă. De bine, de rău, în România sunt suficiente tribunale, judecătorii, parchete, birouri de avocatură, etc, unde un absolvent de drept poate să îşi găsească de muncă. În schimb, în România nu mai sunt vapoare. Şi asta pentru că un băiat deştept le-a vândut nu se ştie cui.
O să vă povestesc o fază tare cu poliţişti care merită să o ştiţi şi voi. Unui coleg i s-a furat motocicleta pe care tocmai o cumpărase. O Honda de capacitate cilindrică mică dar ochioasă. Panicat, omul s-a prezentat cât a putut de repede la Poliţie. Ce credeţi că i-a spus un domn inspector Chisăliţă? “ Fă şi tu ancheta ta şi dacă afli ceva ne spui şi nouă”. Evident, colegul meu s-a prins repede de profesionalismul şi cheful nebun de muncă al poliştilor şi s-a conformat. Şi-a găsit motorul distrus şi abandonat într-o râpă de la capătul oraşului şi l-a anunţat imediat pe dmn’ inspector. O întreagă echipă de poliţişti s-a deplasat la faţa locului, a luat amprente, a stat de vorbă cu oamenii din zonă, a şi aflat cine a furat motorul. Hoţului nu i-au făcut nimic motivând că-i prea sărac, are destule probleme în familie, şi oricum nu o să aibă cu ce plăti motocicleta distrusă. Mai mult decât atât, poliţiştii au lăsat motocileta într-o curte, iar peste noapte, „persoane neidentifictate”, „infractori periculoşi şi fără ocupaţie” au furat-o din nou. După toată povestea asta, colegul meu aproape că s-a lăsat păgubaş, ba chiar a ajuns să se distreze de sitiuaţie. Concluzia e una singură. De cât să mergi să reclami un furt la poliţie mai bine îţi vezi de treabă! Oricum e pierdere de timp.



Mâine vine în Botoşani Mugur Vasiliu (foto), preşedintele Mişcării Conservatoare (http://conservatorii.ro/), un fel de partid care se declară de dreapta şi care seamănă izbitor de mult cu Garda de Fier a lui Corneliu Zelea Codreanu. Motivul vizitei pare a fi cât se poate de normal: - lansarea unor cărţi şi reviste tipărite la editura lui Vasiliu. În realitate, Mugur Vasiliu vrea să-şi promoveze partidul şi să-şi anunţe candidatura la preşedinţia ţării. Deci, vom mai avea un candidat “tare” în persoana “căpitanului” Mugur Vasiliu, candidat care are aceleaşi şanse ca Nati Meir şi Radu Duda. Membrii cuibului cred însă vor birui cât de curând pentru că au susţinerea popilor şi serviciilor.
Bugetul asigurărilor sociale a rămas fără bani. Alocaţiile şi indemnizaţiile pentru copii nu s-au dat, deşi trebuiau să fie plătite cel târziu până pe 10 iunie. Am înţeles că nici bani de pensii nu sunt. În schimb, cretinii care conduc instituţiile ce ţin ce Direcţia Muncii spun că nu sunt probleme. Păi cum nu sunt probleme dacă oamenii nu şi-au luat încă banii? De ce nu aveţi bunul simţ să recunoaşteţi public că vistieria ţării este goală şi că la guvernare au ajuns nişte incapabili? Fraierilor, de asta prezenţa la vot a fost cea de care vă plângeţi voi acum. Oamenii au înţeles că sunt conduşi de nişte incapabili care nu ştiu decât să mintă şi de asta nu merg la vot. Nu vă interesează decât să puneţi mâna pe putere, să vă umpleţi buzunarele, iar când ceva nu merge în ţara asta daţi vina, mai nou, pe criza economică.
"Cu mare discretie, cabinetul Boc a emis o ordonanta prin care musca serios din aributiile legislativului. Si-a acordat dreptul de a bloca orice act emis de legislativ inainte ca acesta sa intre in vigoare, daca exista situatii temeinic justificate. S-a scutit de obligatia de a mai prezenta studii de impact pentru legile pe care isi asuma raspunderea, adica nu mai trebuie sa prezinte potentialele consecintele economice sau sociale ale unei viitoare reglementari. Totodata, cabinetul s-a scutit si de obligatia de a da explicatii pentru ordonantele pe care le emite pe perioada vacantelor parlamentare. Sunt libertati extrem de periculoase care deschid calea pentru abuzuri majore." Continuarea pe http://www.ziare.com/Ce_vorbim_si_ce_fumami-782971.html
rezultate oficiale
Când e să ai noroc cu carul te cam doare la bască de tot. Spre exemplu, Magda Ţepoi, fosta directoare a Camerei de Comerţ a Regiunii Nord-Est şi nora preşedintelui Tribunalului Botoşani, Vladimir Tepoi, a scăpat vara asta de pârnaie cu toate că este condamnată la 5 ani si 6 luni de inchisoare pentru că ar fi furat “nişte mulţi bani”de la UE. La ultimul termen, avocatul Magdei Tepoi nu s-a prezentat la proces. În aceste condiţii ce credeţi că au făcut colegii din Iaşi ai socrului Magdei? Au am amânat procesul pe la toamnă pe motiv că nu pot judeca recursul din cauză că, şi ei ca oamenii, intră în vacanţă judecătorească. Norocoasă fata asta! Odată că s-a căsătorit cu un băiat care are un tată preşedinte de tribunal, apoi că a avut oportunitatea şi s-a umplut de nişte milioane de euro de la fraierii ăştia de europeni şi nu în ultimul rând că i-a prins în vacanţă pe judecătorii care trebuiau s-o trimită la mititica.
În comuna Nicşeni din Botoşani există un sat pe nume Dacia. Logic, locuitorii satului Dacia îşi spun daci şi sunt extrem de mândri de asta. Duminică, la europarlamentare, nici un dac nu s-a dus la vot, deşi teoretic vreo 400 au acest drept, garantat de Constituţie. Motivul este unul cât de poate de simplu. În micuţul sat Dacia autorităţile nu s-au mai sinchisit să facă secţie de votare. Cum dacii erau nevoiţi să bată drumul prăfuit şi nasfaltat până în centrul comunei Nicşeni, au renunţat să mai voteze. Aşadar, se poate spune că dacii se kk în ea Uniune Europeană că şi aşa trăiesc ca pe vremea lui Burebista.
Potrivit "Agerpres", biletul câştigător al premiului cel mare la Loto 6/49 de duminică, în valoare de aproximativ 11 milioane euro, a fost jucat la Agenţia Loto din Piaţa Energiei din Galaţi, unde în noiembrie 2008 a mai fost câştigat marele premiu.Preţul biletului, cu trei variante simple şi un număr la Noroc, a costat 15,7 lei. La Agenţia Loto din Piaţa Energiei, doi gălăţeni şi-au împărţit marele premiu în valoare de aproximativ cinci milioane euro, pe 9 noiembrie 2008.
PSD+PC- 10 mandate: Adrian Severin, Rovana Plumb, Ioan Mircea Paşcu, Adriana Ţicău, Daciana Sârbu, Corina Creţu, Victor Boştinaru, Sabin Cutaş, Cătălin Ivan şi Ioan Enciu.

Viitoarea soacră a lui Petre Roman, Silvia Cosmolici (foto) va lipsi probabil de la nunta copiilor. Nunta a fost programată pentru mâine la Bucureşti, însă mama soacră are piciorul rupt. Vecinii spun că zilele trecute a luat-o salvarea de acasă, iar acum, este internată într-un sptial pentru că de atunci Silvia Cosmolici nu a mai revenit în satul Sârbi. Oricum, oamenii din sat spun că ginerică nu este chiar indiferent de ce viaţa mamei soacre. Anul trecut o echipă de muncitori , sub supravegherea manelistei Silvia Chifiriuc, a renovat din temelii casa care stătea să cadă. Mama soacră este mai tânără cu vreo 3 ani decât ginerică, aşa că nici nu dădea prea bine să meargă la nunta copiilor, cununaţi de soţii Dinu şi Dana Patriciu.